Asgardia, prima națiune spațială: Dumitru Prunariu este unul dintre fondatori
Numele „Asgardia” vă poate fi familiar din mitologie sau din benzile desenate Marvel, dar în ambele situații, se referă la un oraș construit în cer.
Oricât ar suna de SF această idee, ar putea fi transpusă în realitate la o scară și mai mare. Un grup de oameni de știință și-a propus să construiască în cosmos nu un oraș, ci o adevărată națiune spațială, cu scopul de proteja Pământul-mamă. Misiunea ar fi, așadar, apărarea oamenilor de asteroizi și meteoriți care ar putea constitui o amenințare, potrivit Business Insider.
Cercetătorii din cadrul Proiectului Asgardia, printre care se numără și cosmonautul român Dumitru Prunariu, s-au reunit recent la Paris și au anunţat că vor să lanseze în spaţiu, în următoarele 18 luni, un satelit-robot care va pune bazele unei staţii spaţiale „unde oamenii vor putea trăi, lucra și unde pot avea propriile legi”. Așadar, dincolo de protejarea Terrei, un alt scop al proiectului ar fi „democratizarea spațiului” și pavarea drumului pentru transferul treptat al oamenilor pe altă planetă.
După cum a spus Ram Jakhu, director al Institute of Air and Space Law din cadrul Universității McGill, membru al proiectului, resursele planetei sunt pe terminate, așa că un pas firesc e să căutăm un alt loc în care să locuim, așa cum omenirea a părăsit Africa și s-a răspândit pe tot globul. La Proiectul Asgardia au aderat mai mult de 23 de mii de oameni, iar în ceea ce privește experții fondatori, momentan au fost făcute publice doar următoarele nume: Dumitru Prunariu, primul român cosmonaut, Igor Ashurbeyli, fondatorul Aerospace International Research Centre (AIRC) din Rusia, David Alexander directorul Rice University’s Space Institute, Ram Jakhu, directorul Institute of Air and Space Law at McGill University, Joseph N. Pelton, preşedintele al Space and Advanced Communications Research Institute (SACRI) de la George Washington University.
Momentan, nu sunt cunoscute detalii tehnice despre modul în care ar fi construită această națiune. Purtătorul de cuvânt, Timothy Wild, a spus că preferă ca momentan să nu fie publicate prea multe astfel de detalii, pentru că „nu sunt la un nivel de înțelegere potrivit pentru domeniul public”, cel puțin nu deocamdată. Membrii se așteaptă la critici acide, inclusiv la analogii cu proiectul Mars One, care și-a propus colonizarea planetei roșii.
„Sunt sigur că oamenii vor ridiculiza Asgardia, dar nu sunt îngrijorat. Oricine încearcă să facă lucruri atipice e ridiculizat inițial. Toate lucrurile uimitoare încep cu o idee nebunească. După un timp, ficțiunea devine fapt științific, iar această idee e abia în curs de inițiere”. De asemenea, Jakhu a spus că i se pare mai puțin riscant decât migrarea pe Marte, pentru că te poți întoarce pe Terra oricând dacă nu îți convine Asgardia.
Cei care vor să devină cetățeni ai Asgardiei se pot înscrie aici.